Paragraf ce l`am mai publicat candva. Feedback dat de poezia „Catre Galateea” a lui Nichita Stanescu, pe care o puteti citi aici.
Toate persoanele cu care vom avea relatii serioase ne vor cunoaste pe fata si pe dos… ne vor sti toate semnele de nastere, alunitele ascunse, temerile, gesturile pe care le facem atunci cand ne stim acasa, feriti de ochi straini (numai ca ei ne devin atat de familiari incat nu mai sesizam cand le afisam de fata cu ei), ne vor cunoaste tabieturile si fetele sifonate de dimineata… Cum faci sa devi din nou strain fata de aceste persoane? Cum te indepartezi? De ce sa o faci? De ce sa nu profiti si sa le pastrezi prietenia? Cat de frumos ar fi sa mentii acest tip de prietenie…si sa-l saluti pe celalat atunci cand trece pe langa tine pe strada, sa te asezi la o cafea cu el si eventual, dupa ce trece suficient timp de la despartire (overused sentence), chiar sa va amintiti de ce ati avut candva. Cer prea multa maturiatate?… Oare gradul asta necersar de maturitate, se atinge vreodata?
